Arhiva tag-ul pentru: mulaj IOD

Știm deja cu toții cât de versatile sunt vopselele Annie Sloan Chalk Paint 🙂 Weekendul trecut am încercat ceva nou: antichizarea peretelui. Am folosit vopseaua în mai multe culori și în mai multe straturi. Pentru aplicare am folosit două culori deodată și o bucată de carton. Am frecat, am tras cartonul pe perete, alandala, în toate direcțiile. Am avut grijă ca să nu întind tare vopseaua, pentru a obține o textură bogată. Și fiindcă nu am avut răbdare să aștept să se usuce straturile, am grăbit uscarea cu un aparat de uscat părul 🙂 Nu este nevoie să se usuce perfect straturile, dar nu vă recomand să amestecați culorile umede pe perte, fiindcă la un moment dat veți obține un mix uniform, fără personalitate. Și încă o remarcă: în cazul în care nu vă opriți în momentul în care vă place și continuați să aplicați straturi de vopsea, să nu vă speriați, lăsați să se usuce, apoi pur și simplu reveniți la culorile care v-au plăcut. Cu cât folosiți mai multe culori și cu cât este textura mai bogată, cu atât va fi mai spectaculos rezultatul.

După cum veți vedea mai jos, am aplicat culori în pereche, în ordinea următoare: Provence + Chicago Grey, Aubusson Blue + Chicago Grey, Cream + Original. Atenție: este o metodă perfectă de a folosi vopseaua rămasă în fundul cutiilor 😉 După ce s-a uscat toată suprafața am trecut la decorarea ei. Am ales ștampilele IOD Arabesque și cerneala IOD (am folosit două culori: Turmenic și Black). Iar în final am evidențiat câteva modele folosind mijlocul ștampile Arabesque și vopsea Montó în nuanța bronz.

Urmăriți mai jos tot procedeul, pas cu pas, inclusiv filmulețul despre aplicarea ștampilelor:

Vizionați filmulețul nostru de pe pagina de Facebook, despre aplicarea șampilei, clici aici: https://www.facebook.com/rbdecor.ro/videos/495445764696134

Cum vă place rezultatul? Ce ziceți, veți încerca și voi această tehnică de antichizare a peretelui? Scrieți-mi părerea voastră aici, în comentariu. Mulțumesc 🙂

Toată gama de produse  Annie Sloan  și IOD – Iron Orchid Designs sunt disponibile la noi în magazinul-atelier Rouge Boutique Decor: Brașov, Sfinții Arhangheli 5, precum și on-line aici pe e-boutique: www.rbdecor.ro.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne vizitați și / sau să vă înscrieți la workshopurile organizate de noi despre decorarea mobilei cu mulaje, transferuri și ștampile IOD – Iron Orchid Designs.

Dacă vă întrebați unde și cum ați putea să folosiți mulajele IOD, iată câteva idei. Mai jos, sub fiecare fotografie am menționat numele matriței folosite. Despre cum puteți obține și aplica ornamentele create în mulaje puteți citi în articolul nostru precedent: aici.

Pentru a vă obișnui cu lucrul cu mulajele, vă propunem să începeți cu un proiect mai simplu, de exemplu o ramă de tablou sau un ghiveci de flori, după care treceți la un decor de perete, un tablou DIY de exemplu. Nu uitați, dacă doriți să obțineți un look clasic, atunci păstrați simetria când aranjați ornamentele turnate. Iar când vă blocați și aveți nevoie de inspirație, răsfoiți lucrările artiștilor plastici, dar puteți să căutați idei și în aritectură sau chiar în natură. Iar dacă vă place stilul bohemian, atunci lăsați frîu liber creativității voastre și alegeți ”freestyle technique”, cum este comoda din articolul de pe blogul IOD:  Anthropologie style dresser makeover.

Heirloom Roses
Heirloom Roses
Acanthus Scroll
Acanthus Scroll
Birdsong
Sea sisters și Laurel
Trimmings 1 si Trimmings 2
Trimmings 1
Laurel
Laurel și Classic Elements
Swags si Laurel
Classic Elemenst, Swags, He Loves me
Biscuiti realizati cu mulajele Monarch și Birdsong.

Pentru și mai multe idei grozave cu mulajele IOD urmăriți paginile de Facebook, Instagram și Pinterest Iron Orchid Designs și Rouge Boutique Decor, precum și înscrieți-vă în grupul nostru special creat: Annie Sloan & IOD la Rouge Boutique Decor.

Toată gama de produse IOD – Iron Orchid Designs sunt disponibile la noi în magazinul-atelier Rouge Boutique Decor: Brașov, Sfinții Arhangheli 5, precum și on-line aici pe e-boutique: www.rbdecor.ro.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne vizitați și / sau să vă înscrieți la workshopurile organizate de noi despre decorarea mobilei cu mulaje, transferuri și ștampile IOD – Iron Orchid Designs.

Mulajele IOD sunt create cu detalii fine dintr-un silicon durabil. Și se pot folosi pentru tot feluri de proiecte crafty, DIY home decor și de reînnoire mobilă. Iar creativitatea noastră nu va fi limitată în niciun fel! Datorită gamei largi de modele: de la flori, frunze, fluturi și păsări, până la ghirlande și rame răsucite. Le puteți vedea pe site, click aici.

Iron Orchid Designs este sigurul producător de mulaje care au o ramă specială, numită micro rim, pe fiecare model. De ce este micro rim importantă? Pentru că putem obține o margine clară și curată la baza piesei turnate, iar pasta de argila presată în matriță va ieși ușor, fără să se deterioreze. Totodată, micro rim-ul ne ajută și să nivelăm ușor spatele modelui turnat, astfel că se va așeza perfect pe suprafața pe care dorim să-l lipim.

Datorită faptului că mulajele IOD sunt fabricate dintr-un silicon aprobat în industria alimentară, le putem folosi pentru fondante, biscuiți sau pentru turnarea unor modele din ciocolată. Despre acest lucru citiți articolul de pe blog, click aici.

CUM FOLOSIM MULAJELE IOD, ÎN 10 PAȘI

Urmăriți filmulețul pe care l-am realizat în atelierul nostru, după care citiți mai jos despre cei 10 pași care duc la realizarea minunatelor ornamete turnate IOD 🙂 Pentru a viziona filmul faceti click aici.

1 – Rupeți o bucată de IOD air dry clay (pastă de argilă cu uscare la aer) din pachet, iar restul așezați-l într-o pungă cu fermoar. Astfel veți putea păstra pasta de argilă moale foarte mult timp.

2 – Frământați puțin pasta în mână (dar nu mult timp!) și formați un bulgăre sau o altă formă apropiată de modelul pe care doriți să-l realizați.

3 – Presați ferm pasta în cavitate, având grijă s-o umpleți în totalitate. S-ar putea să vă ajute să presărați puțin amidon de porumb în cavitatea mulajului înainte de a introduce pasta. Dar de obicei nu este nevoie. Atenție: să nu uitați să și scuturați amidonul!

4 – Cu ajutorul unei spatule sau unui șpaclu îndepărați pasta ce este în plus. Aveți grijă s-o nivelați uniform, astfel încât micro rim-ul să fie vizibil în totalitate în jurul cavității. Acest lucru este foarte importat, pentru ca modelul turnat să se așeze perfect pe suprafață când se va lipi.

5 – Întoarceți mulajul cu capul în jos și apăsați spatele modelului pentru a-l elibera. Puteți să trageți puțin de el, dar lucrați cu grijă pentru a nu-l deforma sau rupe.

6 – Aranjați piesele turnate pe surafața proiectului vostru, după care aplicați adeziv pe partea din spate. Adezivul trebuie să le acopere complet spatele. Pentru majoritatea cazurilor vă recomand să folosiți un adeziv special de lemn, cu uscare rapidă, de exemplu Neostick Aqua Bond Expres. Dar pe sticlă probabil că veți lucra mai bine cu adezivul Annie Sloan Image Medium. Îndepăratați excesul de adeziv din jurul modelelor, cu degetul sau cu bețișoare cu vată.

7 – Lăsați să se usuce. Ideal ar fi să așteptați 24 de ore pentru ca pasta de argilă să se întărească în întregime (la temperatura camerei, dar nu lângă calorifer). Chiar dacă vă grăbiți tare, vă recomand să așteptați cel puțin 1 oră înainte de a trece la următorul pas. Nu este o idee foarte bună să grăbiți uscarea, fiindcă atunci probabil că vor crăpa și/sau se vor micșora modele. Desigur, acest lucru nu este grav dacă doriți sa obtineti un aspect vintage 🙂

8 – În cazul în care după ce modelele s-au întărit complet observați totuși câteva fisuri sau crăpături, aveți două soluții: le lăsați așa (eu nu am problemă cu ele, arată natural) ori le reparați. Pentru a repara crăpăturile luați o cantitate micuță de pastă de argilă pe deget (sau pe o unealtă de sculptat, o pesulă din cauciuc sau silicon) și introduceți-o in crăpătură. Întindeți-o și nivelați-o, apoi ștergeți excesul de pastă.

9 – A venit timpul să vopsiți decorul realizat. Vopsiți cu Anie Sloan Chalk Paint în toate direcțiile pentru a introduce vopseaua în detaliile modelului. Dacă vopseaua este prea densă, atunci diluați-o cu apă. Atenție: dacă argila nu este încă uscată în totalitate, atunci folosiți mai bine o pensulă ieftină, cu părul rar și moale, și lucrați cu grijă să nu deformați modelul. După ce s-a uscat vopseaua puteți continua cu diferite tehnici de aplicare, pentru a crea un efect antichizat. Sau pur și simplu sigilați vopseaua cu ceară sau lac.

10 – În timp ce așteptați ca modelele realizate să se usuce spălați mulajele și toate uneltele folosite cu apă călduță și săpun (sau detergent de vase), dacă este nevoie folosiți o periuță de dinți pentru a scoate pasta de argilă din cavități.

Eu am ales tehnica wash (”spălat”) pentru finisarea ramei mele de oglindă. O puteți vedea în partea a doua a filmulețului meu: aici

Ce materiale puteți folosi în mulajele IOD?

Răspunsul simplu la această întrebare: tot felul de materiale, aproape orice ce vă puteți imagina că s-ar potrivi pentru turnare.

Produsul meu favorit este IOD air dry clay. Este cel mai bun fiindcă e foarte ușor să lucrezi cu el și chiar redă toate detaliile fine ale mulajelor. Are o textură fină și e moale, astfel că nu-ți obosesc mâinile folosidu-l. IOD air dry clay se produce cu o formulă specială pentru a nu avea crăpături sau micșorări, totuși acest lucru nu este garantat 100%. Așa cum v-am mai spus, de obicei acestea nu sunt deranjante, dar bineînțeles depinde de finisajul ales pentru proiectul vostru.

Preferați un look polișat, modern-contemporan, la care decorul turnat să fie în totdeauna perfect? În acest caz puteți folosi pastă polimerică sau rășină bicomponentă. Atenție: în niciun caz nu vă recomand masticul siliconic, pentru că se va lipi de mulajul vostru și îl va distruge.

Vă doresc să vă bucurați de mulajele voastre IOD și de Air dry clay, să aveți curajul să experimentați cu ele și să creați cât mai multe lucruri frumoase care vă încântă!

Am scris cele de mai sus pe baza articolului de pe blogul IOD (click aici), precum și a propriilor mele experiențe cu mulajele IOD.

Toată gama de produse IOD – Iron Orchid Designs sunt disponibile la noi în magazinul-atelier Rouge Boutique Decor: Brașov, Sfinții Arhangheli 5, precum și on-line aici pe e-boutique: www.rbdecor.ro.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne vizitați și / sau să vă înscrieți la workshopurile organizate de noi despre decorarea mobilei cu mulaje, transferuri și ștampile IOD – Iron Orchid Designs.

Inițial am cumpărat câteva scaune de la IKEA pentru workshopurile nostre ”Vopsim împreună”, fiindcă se poate întâmpla ca participanții să opteze pentru o piesă mică de mobilă de la noi, în locul celei aduse de acasă. Așa am descoperit că îmi plac mult aceste scaune rotunde și că se pot transforma în foarte multe feluri, iar șezutul lor rotund te provoacă la o decorare mai specială 😉



Pasul 1 – După ce am montat scaunul, l-am șters cu cârpă umedă și puțin detergent de vase și l-am clătit cu apă rece. Apoi l-am șters cu cârpă uscată.
Am vopsit scaunul cu Old White de Annie Sloan, în două straturi. Am început cu partea de jos, întorcându-l cu picioarele în sus, după care l-am așezat pe picoare și am vopsit și partea de sus.

Pasul 2 – Am aplicat ștampile cu flori pe șezutul și pe picioarele scaunului, cu ajutorul rolei de cauciuc IOD (Brayer) înmuiată în albastrul intens Aubusson Blue de Annie Sloan. Ștampilele folosite au fost din setul Floral Swags și pentru că erau absolut noi, primul lucru a fost să le ”pregătesc”, conform instrucțiunilor de la IOD. Adică le-am șlefuit (când erau încă pe suportul original) cu o hârtie abrazivă cu granulația de 240, în direcții opuse (stânga-dreapta și sus-jos).

Pasul 3 – După uscarea modelelor ștampilate am șlefuit ușor toată suprafața cu o hârtie abrazivă având granulația 360 (nu este obligatoriu!). Am șters praful rezultat și în final am sigilat toată suprafața cu ceara incoloră Clear Wax de Annie Sloan, după care a urmat ceara neagră (pentru patină), iar în final am revenit cu ceara incoloră pentru a șterge din cea neagră în zonele unde mi s-a părut că este prea mult. Despre folosirea cearei negre puteți citi într-un articol mai vechi, aici.

Ștampilarea este una dintre soluțiile de decorare cele mai versatile. Este perfectă pentru stilul vintage. După cum vedeți și voi, seamănă foarte mult cu o pictură de mână. Iar acest efect nu-l poți obține cu un șablon simplu. Ștampilele se folosesc ușor chiar și pe zone curbate, un alt lucru imposibil de realizat cu șablonul. Dar ceea ce iubesc cel mai mult la ștampilele IOD este că poți să le aplici texturat (cu vopselele Annie Sloan) sau fin, pentru a scoate în evidență toate detaliile (cu cernelurile IOD).

Dacă doriți să afalți și mai multe detalii despre ștamplare, tehnici de aplicare, mici trucuri și despre crearea propriei opere de artă, urmăriți-o pe Sally și Josie:

Toată gama de produse Annie Sloan , Saltwash și IOD – Iron Orchid Design sunt disponibile la noi în magazinul-atelier Rouge Boutique Decor: Brașov, Sfinții Arhangheli 5, precum și on-line aici pe e-Boutique: www.rbdecor.ro.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne vizitați și / sau să vă înscrieți la workshopurile organizate de noi despre reînnoirea mobilei cu Annie Sloan Chalk Paint și IOD – Iron Orchid Design.

Nimeni nu-i perfect. Recunosc, eu nu le am cu prăjiturile. Daaar am pe cineva în familie, care este expertă! Pe fiica mea, Tamara. Nu știu cum face, dar îi ies toate prăjiturile, biscuiții, checurile, torturile … orice! Normal că am apelat la ea când a venit momentul să încerc și eu mulajele IOD pentru biscuiții de Crăciun.

Ne-am înțeles de la început și am împărțit munca: ea face biscuiții, iar eu pozele 🙂 Și acum, privind înapoi la dimineața de 24 decembrie, zic că amândouă ne-am descurcat onorabil. Chiar mai bine decât ne-am așteptat la început, mai ales cu biscuiții 😉


În mod normal, mulajele IOD – Iron Orchid Designs se folosesc pentru decorațiuni de mobilă sau diferite ornamente, dar ele sunt din silicon alimentar și pentru că am văzut pe net mai multe exemple apetisante, normal că trebuia să încercăm … și nu ne-a părut rău. A mers repede, ne-am distrat de minune, iar rezultatul a fost apreciat de toți invitații de la masa de Crăciun.

Pentru forma biscuiților am ales aceste două mulaje IOD: Classical Cherub (acesta, din păcate nu se mai fabrică) și He Loves Me. Dar in gama IOD mai sunt foarte multe modele care se pot folosi, de exemplu: Roses, Seashells, Birdsong, Cameos și altele. Le găsiți pe toate aici.
Primul pas: Tamara a spălat mulajele cu apă caldă și detergent de vase,
… apoi le-a șters și le-a uscat foarte bine, având grijă să nu rămână nici un strop de apă în matrițe.
A pregătit aluatul pentru Sugar Cookies (Biscuiți de zahăr). Iată rețeta: a amestecat 230 g de unt + 1 cană de zahăr + 1 ou mare + 1 lingură de colorant alimentar. La crema astfel obținută a adăugat 3 căni de făină, 0,5 linguriță de sare și 1 linguriță de praf de copt (1 cană este egal cu aproximativ 230 ml). In final a așezat aluatul în frigider pentru cca. 2 ore.
Următorul pas a fost pregătirea mulajelor. După cum vedeți, Tamara a presărat în mulaje puțin amidon de porumb, pentru a preveni lipirea aluatului.
A umplut matrițele cu aluat, apoi le-a netezit cu sucitorul și a curățat zona din jurul formelor,
… apoi a așezat mulajul astfel pregătit în congelator pentru 10 minute.
Datorită faptului că am folosit amidon de porumb și că biscuiții au fost puțin înghețați, dar și că mulajele IOD au o ramă specială (Micro-Rim, este brevetată de IOD și o găsiți numai pe mulajele lor!) biscuiții au ieșit foarte ușor din forme. Nu s-au deformat de loc și nu s-au rupt.
Nu au creat probelme, nici chiar acei ingeri foarte mari 😉
Iată primii biscuiți ieșiți din cuptor! Au fost copți în cuptorul încălzit în prealabil la 180 grade C, cca 10-12 minute (în funcție de grosimea biscuiților).
Și rezultatul: un platou uriaș de Sugar Cookies. Pur și simplu delicioși 🙂

Poate vă întrebați, de ce nu am copt biscuiții direct în mulaje? Da, într-adevăr am fi putut să alegem și această variantă (se pot folosi în cuptor, la max. 210 grade C), dar așa a mers mult mai repede. Nu a trebuit să așteptăm până se ”eliberează” matrițele. Tamara a terminat totul (inclusiv spălarea vaselor la sfârșit) în mai puțin de o oră și jumătate.

Pentru realizarea biscuiților Sugar Cookies ne-am inspirat de aici și aici.

Toată gama de produse IOD – Iron Orchid Design sunt disponibile la noi, în magazinul-atelier Rouge Boutique Decor: Brașov, Sfinții Arhangheli 5, precum și on-line aici pe e-Boutique: www.rbdecor.ro.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne vizitați și / sau să vă înscrieți la workshopurile organizate de noi despre IOD – Iron Orchid Design.

V-ați fi gândit vreodată să decorați butoanele de mobilă în stilul vostru, exact așa cum le doriți? Personalizarea lor este foarte simplă cu ștamplele și mulajele IOD 🙂 Iată ce am făcut eu:

1 – am curățat butoanele vechi din lemn cu apă călduță și puțin detergent de vase, după care le-am clătit cu apă rece. După ce s-au uscat le-am vopsit în două straturi cu vopsea Annie Sloan Chalk Paint. Am folosit culoarea albă Original și vernilul Lem Lem.


2 – am creat decorurile de albinuțe cu ajutorul mulajului IOD ”Laurel” și IOD Air Dry Clay (argilă cu uscare la aer) și le-am lipit pe butoanele albe. Albinuțele erau încă umede, dar asta nu a fost o problemă. Pentru lipire am folosit un adeziv
obișnuit de lemn.

3 – Am aplicat un strat de vopsea și peste albinuțe.

4 – După ce s-a uscat vopseaua am sigilat tot butonul cu Lac incolor mat de Annie Sloan. Am aplicat 2 straturi de lac, apoi am încercat să-l patinez puțin cu ceară închisă, Dark Wax de Annie Sloan. Zic că au ieșit perfect 🙂

5 – butoanele vernil le-am decorat cu ștampila IOD ”Knob Toppers” (care sunt destinate exact pentru așa ceva!) Cu ajutorul unei unelte speciale, numite Flexi Stamper, cu cerneala neagră IOD Decor Ink și tușiera Ink Pad, am aplicat ștampila aleasă pe mijloul butoanelor vopsite.

6 – A doua zi, după ce s-a uscat bine cerneala, am sigilat tot butonul cu 2 straturi de Lac mat de Annie Sloan. Și atât … 🙂

După cum vedeți, butoanele de mobilă prezentate mai sus erau pentru comoda mea din atelier. Este vorba de o piesă veche, destul de mare, din lemn de brad lăcuit. Aveam mare nevoie deja de ea. Am reînnoit-o cu vopsea Annie Sloan Chalk Paint. Am folosit culorile Original, Lem Lem și Antoinette, pe ușițe am aplicat câte o pătrime de transfer IOD ”Classic Bouquets” (pe care le-am colorat tot cu Chalk Paint), blatul l-am decorat cu ștampila IOD Carrara Marble … iar despre butoane ați aflat deja, tocmai v-am povestit 😉

Toată gama de produse Annie Sloan , Saltwash și IOD – Iron Orchid Design sunt disponibile la noi în magazinul-atelier Rouge Boutique Decor: Brașov, Sfinții Arhangheli 5, precum și on-line aici pe e-Boutique: www.rbdecor.ro.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne vizitați și / sau să vă înscrieți la workshopurile organizate de noi despre reînnoirea mobilei cu Annie Sloan Chalk Paint și IOD – Iron Orchid Design.

Finisajul cu aspect de beton este simplu de realizat cu Annie Sloan Chalk Paint și Saltwash. Iar dacă dorim să adăugăm și ornamente turnate, folosim mulajele IOD. Pentru a demonstra cele afirmate, eu am ales un ghiveci mare din plastic. Bineînțeles, veți lucra la fel și pe alte suprafețe (mobilă, perete, obiecte mici de decor … sau oriunde veți avea nevoie).

Am început cu vopsirea ghiveciului în culoareea Versaillles de Annie Sloan. Am aplicat un strat destul de gros și am așteptat să se usuce (aproape 1 zi). Apoi am aplicat de jur împrejur ornamentul creat în mulajul IOD ”LAUREL” cu argila IOD AIR DRY CLAY. Am procedat exact ca în filmulețul de mai jos, apoi l-am lipit cu un adeziv de lemn.

Are you ready to try? Our Micro Rim makes it easy peasy to start making whatever your creative little heart desires. Get with us and start makin- you got this!❤️❤️❤️ #ioddecormoulds #authenticiod #acceptnosubstitutes #ironorchiddesignsFind your authorized IOD stockist here: https://ironorchiddesigns.com/find-a-retailer/

Posted by IOD – Iron Orchid Designs on Monday, May 27, 2019

Am așteptat peste noapte, apoi am aplicat stratul cu Saltwash. Saltwash este un praf incolor care se amestecă cu vopseaua pentru a obține un finisaj texturat, cu aspect foarte deteriorat (chippy), sau unul de beton, sau de rugină. Proporția diferă de la caz la caz, aici am folosit 3 părți Saltwash și 4 părți vopsea. Deci, am amestecat foarte bine acest praf cu culoarea Provence de Annie Sloan, iar pasta obținută am aplicat-o aleatoriu pe ghiveci. S-a uscat în aproximativ 1-2 ore, după care am dat peste cu o altă culoare: Chicago Grey. După ce s-a uscat și griul, am șlefuit imediat toată suprafața cu o hârtie abrazivă de 150, atât cât să se vadă puțin din culoarea turcoaz.

Următorul pas a fost… o decizie: cum voi sigila ghiveciul? Știam că pentru a obține un aspect cât mai apropiat de beton, cel mai simplu este să dau cu ceara Clear Wax, apoi cu Black Wax….. DAR! … dar ceara nu rezistă mut timp afară în ploaie, așadar a trebuit să mă gândesc și la o variantă care implică lacul cel nou de la Annie Sloan 😉

Până la urmă am hotărât să fac o încercare cu amândouă, ca să arăt diferența dintre finisajul clasic cu ceară și tehnica wash (spălat) cu Graphite, plus lac. Așadar pe partea de sus am aplicat Clear Wax + Black Wax. După cum vedeți pe fotografie, am avut grijă să introduc destulă ceară neagră (și cât mai uniform) atât în textură cât și în ornament . Apoi am revenit cu ceara incoloră și am șters totul, lăsând ceara neagră doar în textură și în colțurile ornamentului, ca să pară cât mai natural.

Pentru partea de jos am pregătit Graphite amestecat cu apă (în proporție aproximativă de 1 parte vopsea : 5 părți apă) și l-am aplicat. Apoi l-am șters cu o cârpă curată. Cu cât am frecat mai mult, cu atât s-a dus și din Chicago Grey și a apărut de sub el Provence-ul. Aici e bine să știm când se ne oprim 😉

La final, după 1-2 ore, după ce s-a uscat complet partea de jos a ghiveciului, am aplicat 2 straturi subțiri de Annie Sloan Chalk Paint® Lacquer – mat

După cum vedeți diferența este mică între cele două variante. Și ceea ce este cel mai important, amândouă seamănă foarte mult cu aspectul betonului brut. Mă bucur foarte mult că am decis să fac această ”demonstrație”. Sper să vă ajute în realizarea proiectelor voastre

OBSERVAȚII:

  • alegeți ghivece din plastic mat și cât mai dur, fiindcă dacă se îndoie, vopseaua va sări de pe margine.
  • cu toate că lacul este destinat și suprafețelor din exterior, nu țineți ghiveciul în apă. Apa poate intra sub lac, și va strica lucrarea voastră.
  • după uscarea ultimului strat (cel care acoperă stratul intermediar cu Saltwash) este mai ușor dacă șlefuiți imediat după uscare. Dacă îl lăsați mai mult timp, atunci se va întări foarte tare și veți avea nevoie de un aparat de șlefuit.
  • în gama de mulaje IOD găsiți și alte modele frumoase (aici) care se potrivesc perfect pe un astfel de ghiveci, vă recomand să le încercați.
  • aceeași tehnică puteți s-o folosiți și pentru realizarea aspectului de rugină. Bineînțeles veți alege alte culori de pe paletarul Annie Sloan, de exemplu: Barcelona OrangeArlesFlorence… iar pentru sigilare: Clear Wax și Dark Wax, sau wash de Honfleur și lac mat Annie Sloan.

Toată gama de produse Annie Sloan , Saltwash și IOD – Iron Orchid Design sunt disponibile la noi în magazinul-atelier Rouge Boutique Decor: Brașov, Sfinții Arhangheli 5, precum și on-line aici pe e-Boutique: www.rbdecor.ro.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne vizitați și / sau să vă înscrieți la workshopurile organizate de noi despre reînnoirea mobilei cu Annie Sloan Chalk Paint și IOD – Iron Orchid Design.