Romantic, cu nuanțe pastel și cu un pattern floral – aceasta este noptiera mea inspirată de stilul floral vintage. A fost o lucrare cu mai multe ocolișuri, cu schimbări de ultimul moment, dar totul e bine când se termină cu bine… și suntem super mulțumiți de rezultat, nu-i așa?! 🙂

Materiale folosite:

Modul de lucru:

Colega mea Melinda a curățat bine noptiera cu apă și puțin detergent de vase, pentru degresare, apoi a clătit-o cu apă simplă. A chituit crăpăturile, apoi a nivelat zonele chituite cu o hârtie abrazivă cu granulația 240. A îndepărtat praful și a vopsit noptiera cu culoarea Duck Egg Blue.

După primul strat am schimbat puțin planul inițial: am aplicat două straturi de alb Original pe blat. Iar de pe colțurile din fată am șters vopseaua cu un burete umed ca să pot aplica câte un ornament vertical. Ornamentele le-am realizat în matrița IOD Laurel, cu pasta Air Dry Clay și adezivul Neostick. Astfel piesa a devenit mult mai interesanta, veți vedea! 🙂

A urmat decorarea blatului. Prima dată am aplicat un imprimeu cu ștampilele IOD Peonies și tehnica de mascare. (Despre această tehnică de ștampilare am povestit de mai multe ori, de exemplu aici și aici). A doua zi, după ce s-au uscat perfect vopseaua de fond și cerneala de pe modele, am aplicat pe blat un strat de lac incolor mat: Cedria Sol Lasur. Iar după ce s-a uscat lacul, am continuat cu decorarea blatului cu transferul IOD Floral Anthology. Am folosit doar 4 elemente micuțe (aproximativ jumătate dintr-o filă A3, din cele 4, câte conține în total albumul), perfecte pentru look-ul pe care am dorit eu să-l obțin.

După decorarea blatului a venit rândul auririi. Pentru acest procedeu am folosit 2 dintre materialele care tocmai ne-au sosit: pigmenții pudră Easy Color Rich Gold cu granulația 2500 și vopseaua aurie: Easy Color Deco Gold 906. De fapt a fost un fel de testare a acestor materiale noi în sortimentul nostru. Am lucrat ușor cu ele, iar rezultatul a fost superb… în afară de faptul că cele două aurii au avut nuanțe diferite (una mai rece, alta mai caldă), deci nu s-au potrivit unul lângă altul pe aceeași piesă. După cum vedeți și voi în poza de mai jos…..

Așadar a fost nevoie de o nouă schimbare de plan! Prima dată am încercat să ”încălzesc” nuanța vopselei aurii cu ceară închisă Annie Sloan, dar nu a fost suficient. După care pur și simplu am aplicat peste vopsea cu degetul ceara preparată deja pentru ornamentele verticale, din ceară incoloră și pigmenții aurii. Și ideea a funcționat perfect! 🙂

În final am sigilat toată suprafața cu ceară incoloră de Annie Sloan. Iar pentru a obține acel efect de vechi am șlefuit puțin muchiile, am aplicat ceară închisă pe blat și în colțuri și ornamente (pe care am șters apoi cu ceară incoloră).

Pentru că v-am amintit de pigmentul pudră aurie Easy Color Rich Gold și tehnica de lucru cu el, am realizat filmulețul de mai jos, sper că vă ajută. Partea ce mai bună a acestor pigmenți (sunt mai multe nuanțe și granulații) este că se pot amesteca atât în ceara incoloră, cât și lac incolor lucios. Urmăriți filmul ca să vedeți modul de lucru:

Toată gama de produse Annie Sloan ,  IOD – Iron Orchid Designs , precum și o serie de produse auxiliare sunt disponibile la noi în magazinul-atelier Rouge Boutique Decor: Brașov, Sfinții Arhangheli 5, precum și on-line aici, pe e-Boutique: www.rbdecor.ro.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne vizitați și / sau să vă înscrieți la workshopurile organizate de noi despre decorare cu produse IOD – Iron Orchid Design.

4 raspunsuri
  1. Ileana Gorcsa
    Ileana Gorcsa says:

    Am folosit ambele tipuri de vopsele. Satin paint se întinde mult mai bine decât Chalk paint. Chiar dacă volumul este mai mic, face cât 1litru din Chalk paint, textura este mai fina și nu este nevoie de sigilat cu ceara. Ambele vopsele sunt minunate, la Chalk paint paleta de culori este mai larga, nuanță coco este deosebita, franch linen este mai gri decât apare în imagine. Am vopsit o mobila de bucătărie și un dormitor. A meritat efortul, decât sa schimb mobila.
    Multumesc Annie Sloan!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *