Am mai scris mai de mult despre modul de lucru cu imprimeurile IOD Paint Inlays . Articolul detaliat îl găsiți aici. Atunci am povestit în primul rând despre cum le folosim în vopsele tip Chalk Paint. Și cum au trecut aproape 2 ani, am din ce în ce mai multă experiență cu aplicarea acestor imprimeuri în lac, vopsea acrilică și chiar adeziv de decoupage. Diferențele nu sunt mari și nu-s multe, dar e bine să știți despre ele, înainte de a vă apuca de lucru.

Pentru început vă propun să urmăriți filmulețul de mai jos. Aici am lucrat în paralel pe două suporturi de pahare fabricate din placaj dur. Pe unul am așezat modelul în lac mat Cedria Sol Lasur iar pe celălalt suport am folosit vopsea Annie Sloan Chalk Paint. Veți vedea, rezultatul este superb în ambele cazuri 🙂

Și acum haideți să vă spun despre asemănări și diferențe, în funcție de mediul folosit: vopsea Chalk Paint, lac, vopsea acrilică sau adeziv de decoupage. Eu am testat Paint Inlay-urile în combinație cu diferite produse Annie Sloan: Chalk Paint, Satin Paint, lac și Image Medium, precum și lacul Cedria Sol Lasur. Acest articol l-am scris pe baza propriilor mele experiențe cu noile IOD Paint Inlays.

Valabile pentru ambele cazuri:

  • imprimeurile IOD Paint Inlays sunt refolosibile. Modelele de pe hârtia suport sunt realizate din vopsea adevărată, se pot utiliza de 2-3 ori (în funcție de modelul ales), dar pe proiecte diferite fiindcă culorile pierd din intensitate.
  • așezăm imprimeul cu fața în jos, în al doilea strat de vopsea sau lac (aplicat puțin mai gros decât de obicei), imediat după ce l-am dat, în stratul încă perfect umed. Important: în locurile unde mediul folosit a început să se usuce deja înainte să facă contact cu hârtia, acolo probabil că nu se va imprima modelul.
  • trebuie să apăsăm bine spatele hârtiei pentru a scoate aerul de sub ea și pentru ca modelul să facă contact perfect cu mediul folosit, apoi umezim spatele hârtiei.
  • așteptăm să se usuce perfect hârtia (până se albește complet) după care o umezim iarăși și o îndepărtăm. Important: nu începeți s-o reumeziți, dacă în unele locuri hârtia nu s-a uscat (probabil că acolo modelul nu se va imprima).
  • în final sigilăm lucrarea cu lac pe bază de apă (unul care nu îngălbănește). Important: e bine să așteptăm cu lăcuirea 24 ore, până ce modelul este perfect întărit. Este de preferat să lucrăm cu rola de burete și să nu apăsăm rola, ca nu cumva să mâzgălim modelele. Aplicăm 2 sau 3 straturi subțiri de lac și atât 🙂
  • PONT: este o idee bună (dar nu e obligatoriu!) să pulverizăm puțină apă pe modele (pe fața hârtiei) înainte de a le așeza în mediul ales (vopsea sau lac)
  • PONT: în cazul în care doriți să exersați cu modelele IOD Paint Inlays, vă propun să comandați 1-2 foi pentru testare, aici.

Diferențe în modul de lucru:

  • în cazul în care lucrăm cu vopsea Chalk Paint nu este nevoie să ne grăbim, procesul de îndepărtare a hârtiei îl putem începe chiar și după câteva zile. PONT: putem ține mai mult timp umedă vopseaua Chalk Paint, dacă o diluăm puțin.
  • în cazul în care folosim lac (sau vopsea acrilică sau adeziv de decoupage), atunci trebuie să lucrăm destul de repede. În cca 15 minute, adică imediat ce s-a uscat hârtia (s-a albit complet) trebuie s-o și îndepărtăm, altfel lacul se întărește prea tare și hârtia nu se mai înmoaie de la apă, deci n-o putem scoate doar rupând-o, în bucățele. Acest lucru înseamnă că nu vom putea refolosi imprimeul, iar suprafața rezultată va fi aspră la atingere.
  • vă recomand aplicarea cu lacul și cu adezivul de decoupage în special pentru suprafețele pe care ați creat un aspect colorat (după diferite tehnici artistice cum sunt: bleduirea, color washul, antichizarea în 2-3 culori, ombre, dry brush etc.) sau dacă doriți să decorați lemnul natur (fără să-l vopsiți).
  • în situația în care dorim să folosim doar porțiuni mici din imprimeurile Paint Inlays, nu toată foaia, atunci rezultatul va fi mai frumos (urmele pe margine vor fi mai puțin vizibile) dacă așezăm hârtia în lac. PONT: decupați porțiunea aleasă, cât mai aproape de model.

Decorarea cu Paint Inlays este creativă și distractivă, rezultând un aspect artistic (asemănător picturii de mână), vechi sau modern. Este potrivită pentru piese de mobilă, mici obiecte sau chiar și pentru materiale textile decorative. Sunt atât de multe soluții de decorare! Iar mie îmi plac noutățile, provocările și îmi place să-mi pun la încercare perseverența și îndemânarea. Dar cred că și în acest an preferatele mele rămân imprimeurile IOD Paint Inlays! 🙂

Ce poți face cu mai puțin de o filă și jumătate de IOD Paint Inlays? De exemplu, poți decora în stil oriental, o băncuță de la Ikea. Am lucrat cu Annie Sloan Chalk Paint (Paprika Red și Florence), modelul Morocco de IOD Paint Inlays și lac mat Cedria Sol Lasur. Am așezat imprimeul în lac, în modul descris mai sus.

Toată gama de produse Annie Sloan și IOD – Iron Orchid Designs sunt disponibile la noi în magazinul-atelier Rouge Boutique Decor: Brașov, Sfinții Arhangheli 5, precum și on-line aici pe e-boutique: www.rbdecor.ro.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne vizitați și / sau să vă înscrieți la workshopurile organizate de noi despre decorarea mobilei cu IOD Paint Inlays sau mulaje, transferuri și ștampile IOD – Iron Orchid Designs.

Satin Paint, noua vopsea de la Annie Sloan, este vopseaua de care aveți nevoie pentru interior, pe suprafețe din lemn și metal. Este o vopsea cu luciu fin, satinat care diferă de Annie Sloan Chalk Paint™ în primul rând prin faptul că nu este nevoie să aplicați ceară sau lac pentru sigilarea și finisarea ei după vopsire. Finisajul obținut cu Satin Paint va fi rezistent și durabil, astfel că este recomandat pentru zone supuse uzurii intense cum sunt: uși, ferestre, lambriuri sau mobila de bucătărie. Dar nu și pentru pardoseli. În cazul pardoselilor vă recomandăm Chalk Paint, plus lac de parchet Annie Sloan sau Cedria Protect 10.

Dar mai sunt și alte diferențe între cele două vopsele, bineînțeles 🙂 Haideți să începem cu începutul!

1 – Pregătirea suprafeței

Indiferent de care vopsea o alegeți, suprafața trebuie să fie perfect curată, solidă (să nu se exfolieze finisajul vechi, de exemplu), uscată și fără praf și grăsime. Dacă alegeți Chalk Paint după o astfel de pregătire, în majoritatea cazurilor puteți vopsi direct piesa de mobilă. Dacă lucrați cu Satin Paint, atunci producătorul vă recomandă să mătuiți finisajul vechi, lucios (lăcuit, vopsit sau ceruit). Vă propun să folosiți consecutiv 3 tipuri de hârtie abrazivă: mai întâi cea cu granulația de 150, apoi cea de 180, iar în final cea de 240. Reduceți treptat granulația ca să obțineți o suprafața fină, fără rizuri.

Dar câteodată e greu să șlefuiți suprafața (de exemplu PAL-ul melaminat). În astfel de cazuri vă recomand un primer special care va face acea punte de aderență de care avem nevoie, și după care putem vopsi ușor și simplu cu Satin Paint. La fel, pentru astfel de suprafețe și în cazul în care vopsiți cu Chalk Paint tot acest primer v-il recomand (puteți citi despre el în acest articol). Un astfel de primer este Montoprimer Total Aqua, îl găsiți pe site, click aici.

În fotografia de mai jos vă arăt testul meu realizat cu Satin Paint, culoarea French Linen, pe o placă de PAL melaminat. Menționez că toate straturile le-am aplicat cu rola, deci pelicula fiind mai subțire decât cea aplicată cu pensula, a fost nevoie de trei straturi pentru a acoperi perfect albul (în timp ce pe platoul rotativ prezentat aici în articol, nuanțele fiind apropiate au fost suficiente 2 straturi).

Observație: am observat, probabil că veți constata și voi că în unele cazuri (de exemplu mobilă sau lambriu lăcuit mai de mult) merge să vopsiți direct cu Satin Paint, pe suprafața curățată doar (fără șlefuire sau grunduire), la fel ca și în cazul gamei Chalk Paint 🙂 Dar din păcate nu putem spune cu siguranță care sunt cazurile în care nu este nevoie de pregătire suplimentară, probabil că cel mai ok ar fi să faceți un test înainte de vopsire… sau șlefuiți oricum suprafața, ca să fiți sigur de rezultat.

2 – Vopsirea

Ambele vopsele se aplică ușor. Ambele sunt foarte pigmentate, acoperă frumos în 1-2-3 straturi, în funcție de culoarea fondului și de culoarea (și tehnica de aplicare) aleasă. Doar că cu Chalk Paint puteți folosi diferite tehnici artistice, texturi, și puteți fi mult mai creativi decât cu Satin Paint. Vă recomand Satin Paint pentru suprafețe simple cum sunt ușile, lambriurile sau mobila de bucătărie… și pentru orice piesă de mobilă pe care o doriți vopsită simplu, fără efecte speciale. Dar atenție: și Satin Paint se poate decora! De exemplu cu transferuri, cu ștampile IOD și chiar și cu IOD Paint Inlays (dar să nu uitați ca în final să sigilați cu lac, suprafețele decorate).

Pentru vopsire puteți folosi atât pensula cât și rola de burete. Vă spun sincer, preferatele mea pentru Chalk Paint sunt pensulele Annie Sloan, mai ales cea ovală. Iar pentru Satin Paint (momentan) prefer rola de burete (cu un burete dens), cum găsiți aici, pe site. Dar simt că aceasta preferință cu timpul se va schimba în direcția pensulei plate cu păr din plastic (de ex. Cubrix) 😉

3 – Sigilarea (finisarea) vopselei

Dacă alegeți Satin Paint, atunci este simplu: nu aveți treabă cu sigilarea 🙂 – doar dacă decorați suprafața cu transfer, Paint Inlays sau ștampilă IOD, cum am scris mai sus. În timp ce Chalk Paint trebuie sigilată cu ceară sau cu lac. Despre modul de lucru cu ceruri și cu lac am scris în mai multe articole anterioare, le găsiți răsfoind articolele de pe blog.

În filmulețul de mai jos vă arăt pas cu pas, tot procesul de transformare al acestui platou rotativ de la Ikea, de la cap la coadă. Sper că vă ajută 🙂

4 – Patinare cu ceară închisă și/sau metalizată

Patinarea cu ceară închisă si/sau metalizată (de exemplu auriu) funcționează extraordinar de bine în cazul pieselor vopsite cu Chalk Paint. Pentru cele vopsite cu Satin Paint nu prea vă recomand această tehnică, fiindcă este o vopsea compactă și cerurile nu se prind foarte bine pe ea. Dar nu zic că este imposibil sau că este interzis… chiar și eu am încercat deja pe tava de mai jos, și mi-a ieșit 🙂

5 – Aspect final

Vorbim de două tipuri diferite de vopsele. Finisajul realizat cu Satin Paint este mătăsos și foarte fin (are proprietăți autonivelante), cu luciu satinat. Cel cu Chalk Paint este la fel mătăsos, cu luciu mat sau satinat (depinde de modul de sigilare), dar nu foarte fin, aspectul lui poate poate varia de la foarte-foarte texturat până la puțin texturat, în funcție de tehnica de aplicare aleasă.

6 – Culori

Paletarul de culori Satin Paint conține 14 culori, în timp ce la Chalk Piant puteți alege dintre 45 de culori. Bineînțeles numărul culorilor în timp se mai poate schimba, în ambele cazuri.

7 – Concluzii

Adevărul e că nu vreau să trag acum concluzii… probabil că nu aș reuși să rămân obiectivă, și v-aș influența către alegerea vopselei cu care eu m-am obișnuit, pe care o iubesc, cu care pot să fiu mai creativă, adică Annie Sloan Chalk Paint. Mai bine vă dau doar un sfat: gândiți-vă bine și alegeți dintre cele două vopseaua pe care o considerați potrivită pentru proiectul vostru, pentru piesa voastră.

Și încă un singur pont: citiți instrucțiunile de folosire pe care vi le dăm la materialele achiziționate de la noi (vor fi lipite pe ambalaj și/sau într-un plic, în cazul în care le-ați comandat din webshop). Ele conțin multe informații utile, detalii bine de știut înainte să începeți să vopsiți 🙂

Sper că cele de mai sus vă ajută la alegerea vopselei cu care să faceți treaba cea mai bună. Vă doresc spor și Happy Painting tuturor!

Un alt test: ușa noastră de intrare în magazin, vopsită cu Satin Paint culoarea French Linen, în final decorată cu elemente din transferul IOD Desperado.
Scaun vechi, cu șezutul tocit și zgâriat. L-am șefuit si l-am vopsit doar cu vopseaua nouă de le Annie Sloan: Satin Paint, culoarea French Linen. NU a fost nevoie de sigilare cu ceară sau lac!
Am transformat această bucătărie cu Satin Paint (culori: Old White și Oxford Navy).

Am realizat acest filmuleț pentru voi despre modul de lucru cu Annie Sloan Satin Paint, culoarea Old White, pe mobila de bucătărie. Ușițele au fost din lemn lăcuit, iar lateralele din PAL. Am lucrat la fel, am aplicat un strat de Montoprimer Total Aqua, după care am dat cu Satin Paint (Oxford Navy în 2 straturi, iar Old White în 3 straturi). Nu am sigilat vopseaua!

Am scris cele de mai sus pe baza propriilor mele experiențe. Sper că vă ajută. Aștept întrebările voastre legate de acest subiect sau altele, scrieți-mi, vă ajut cu drag 🙂

Toată gama de produse Annie Sloan, Saltwash, Mint și IOD – Iron Orchid Designs sunt disponibile la noi în magazinul-atelier Rouge Boutique Decor: Brașov, Sfinții Arhangheli 5, precum și on-line aici în webshop: www.rbdecor.ro. Cuvintele din articol care sunt îngroșate vă conduc la materialele folosite sau la articolele sau filmulețele menționate.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne vizitați și / sau să vă înscrieți la workshopurile organizate de noi despre reînnoirea și decorarea mobilei .

Urmăriți-ne pe FacebookInstagramPinterest, înscrieți-vă în grupul nostru Fb: Annie Sloan + IOD + Mint la Rouge Boutique Decor și abonați-vă la canalul nostru Youtube. Mulțumim!

În sfârșit avem toate nuanțele de gri din noua gamă de vopsele de perete Annie Sloan, în sfârșit mi-am putut alege culoarea pentru bucătăria și holul meu! Am ales Paled Mallow, un gri spre bleu (sau bleu spre gri?) deschis și luminos. În weekendul trecut am vopsit o parte din hol cu ea și într-adevăr, schimbarea este radicală. Inițial am avut un verde mediu pe pereți despre care pot să declar că pur și simplu a înghițit lumina, în comparație cu noua culoare. Paled Mallow reflectă superb lumina, totul pare curat și fresh din cauza ei. Sunt atât de entuziasmată, trebuie să vă povestesc și vouă despre experiența mea cu noua vopsea de perete de la Annie 🙂

Dar înainte de a trece la enumerarea pașilor, dați-mi voie să menționez (poate nu știați) că mă ocup de vopsele, lacuri și tapet, încă din 1995. Pot să afirm că am o experiență practică și teoretică destul de mare, am lucrat efectiv (și lucrez și acum) cu aceste materiale. Împreună cu soțul meu, am fost printre primii în țară cu mașină de mixat culori pentru vopsele de pereți, încă în ”epoca de piatră” a sistemelor de colorare, când nuanțarea nu numai că s-a făcut manual, dar rețetele fabricii (lucram cu o fabrică din Slovenia în acei ani) erau adunate în 12 bibliorafturi groase, dactilografiate cu mâna (!), cu multe greșeli care bineînțeles trebuiau corectate ochiometric, în timpul colorării…. Astea s-au întâmplat la începuturile carierei mele, și bineînțeles foarte multe s-au schimbat de atunci.

…și acum înapoi la pereții mei proaspăt zugrăviți 😉 Am început zugrăvirea pe o porțiune de perete în două culori (verde cu pete albe), ca urmare a unui experiment anterior nu prea reușit (cu o altă vopsea), pe un tapet special cu structură de fibră textilă, zugrăvibil.

CUM FOLOSIM NOUA VOPSEA DE PERETE ANNIE SLOAN WALL PAINT, în doar 5 PAȘI

1 – Pregătirea pereților

Orice vopsea folosim, primul pas trebuie să fie curățarea (degresarea dacă este nevoie) suprafeței. Bineînțeles, dacă sunt fisuri, crăpături, exfolieri, acestea se repară, dar noi am avut noroc. Și nu a fost nevoie nici de amorsă, deoarece suprafața a mai fost zugrăvită deja cu vopsea lavabilă. Am început în zonele unde era numai praf și am folosit un burete umed pentru desprăfuire. Dar acolo unde au fost pete de grăsime (de la mâinile noastre) sau altfel de murdărie, am folosit sprayul TEC 7 MULTICLEAN. În poza de mai jos puteți vedea cât de spectaculos curăță această soluție: în mijlocul petei de spumă, în zona cu clăbuci mari ea ”mănâncă” grăsimea 🙂

2 – Amestecarea vopselei

După ce deschideți o cutie de Annie Sloan Wall Paint, veți vedea că foarte multă rășină s-a adunat la suprafață, deci trebuie amestecată/omogenizată bine. Acest pas este foarte important (la orice vopsea), deoarece puterea de acoperire, și aplicabilitatea vopselei depinde de el.

3 – Vopsirea colțurilor și a zonelor in jurul tocurilor

După experiența de ieri, trebuie să vă spun că acest lucru NU este necesar, doar în cazul în care veți folosi rolă (trafalet) pentru aplicarea vopselei. Dacă veți aplica vopseaua cu bidineaua sau pensula plata Annie Sloan, nu-și mai are rostul acest pas (cu aceste unelte putem vopsi cum dorim, și în ce ordine dorim, deoarece încap și în părțile înguste și nu lasă urmă/textură de pensulare, dacă întindem bine vopseaua 😉 ). Iar dacă vă întrebați oare nu era mai bine să mascăm tocurile de uși cu bandă de mascare, să știți că în mod normal așa aș fi făcut … dar în entuziasmul nostru am uitat de acest lucru. Bineînțeles, m-am grăbit să șterg tocurile repede, înainte să se usuce vopseaua 🙂

4 – Vopsirea peretelui – primul strat

Am vopsit împreună cu soțul meu, amândoi am folosit atât pensula plată, cât și bidineaua Annie Sloan. Am vopsit simplu, în toate felurile (în toate direcțiile, sus-jos, dar și cu mișcări circulare), vopseaua este cremoasă, se întinde foarte ușor. Suportul fiind puțin texturat din cauza tapetului, a fost nevoie să revenim pe unele zone, iar după terminarea peretelui acoperirea ni s-a părut că e ok, chiar perfect. Faceți click pe filmulețul de mai jos:

5 – Vopsirea peretelui – retușarea

După aproximativ o oră vopseaua era uscată, și surpriză …. acoperirea într-adevăr a fost aproape perfectă! Astfel încât am revenit cu un retuș simplu, cu pensula micuță(!), pe 2 zone cât palma. Iar retușul nu s-a văzut de loc după uscare. Pot să afirm că vopseaua a acoperit practic într-un singur strat. Da, doar atât a fost toată zugrăvirea 🙂

Ponturi:

  • Lucrați doar pe suprafețe curate, solide și absorbante. Folosiți amorsă dacă este nevoie (pe pereți noi, sau foarte absorbanți, sau cu multe reparații). De multe ori ajunge să amorsați cu vopseaua diluată cu cca. 30% apă.
  • Înainte să deschideți cutia de vopsea, întoarceți-o cu capul în jos și agitați-o puțin, apoi amestecați bine conținutul.
  • Pentru o acoperire cât mai mare întindeți bine vopseaua. Annie Sloan Wall Paint este cremoasă și ușor de întins pe o suprafață mare.
  • Folosiți bidineaua specială și pensulele plate de la Annie Sloan. Sunt rezistente și ușor de folosit.
  • Vopseaua nu picură (dacă n-o diluați). Folosi bidineaua lui Annie, chiar și pe tavane!
  • Puteți întrerupe lucrul oriunde și că continuați a doua zi sau când doriți, fără să se vadă de unde ați continuat. Puteți să retușați foarte ușor, fără urme.
  • În cazul în care alegeți să vopsiți cu rola de zugrăvit și diluați vopseaua, probabil că va fi nevoie si de un al doilea strat complet.
  • Annie Sloan Wall Paint are o putere de acoperire excelentă. Noi am folosit exact 300 ml, la o suprafața de 3,9 mp, ceea ce înseamnă o acoperire mai bună decât în fișa produsului (11 mp/1 litru) Dar ați citit mai sus: noi am întins vopseaua foarte bine și am avut grijă să acoperim cât mai perfect toată suprafața, chiar din primul strat 😉 Și atenție: cu siguranță sunt câteva culori pe paletar care nu vor avea o acoperire atât de bună (probabil Capri Pink). Trebuie să știți că puterea de acoperire a unei vopsele bune depinde de 3 factori: culoarea aleasă, tehnica de lucru folosită, plus culoarea inițială care trebuie acoperită.
  • Testați culoarea înainte de aplicare (există și ambalaje de 120 ml). Nuanța finală depinde foarte mult de lumina din încăpere și de culoarea obiectelor din jur.
  • Vopseaua Annie Sloan Wall Paint este super lavabilă. Asta înseamnă că se poate spăla și freca cu buretele, nu se va lua de pe perete. Dar așteptați cel puțin o săptămână după vopsire, înainte de a spăla sau șterge peretele proaspăt vopsit.
  • Spălați bine pensulele și rolele imediat după zugrăvire, cu apă caldă și săpun.
  • Nu adăugați apă în vopseaua din cutie (la nicio vopsea), deoarece apa poate conține bacterii și poate strica în timp vopseaua. Păstrați cutia cu vopsea închisă ermetic, în loc uscat și rece (dar ferit de îngheț). Dacă se poate, folosiți vopseaua începută în maximum 1 an de la deschiderea cutiei.
  • … și cireașa de pe tort: noua vopsea de perete de la Annie nu miroase! Deci o puteți folosi liniștit și iarna, fără a fi nevoie de prea multă aerisire. Da! E o plăcere să lucrezi cu această vopsea!
  • Toate materialele folosite le găsiți la noi, aici pe site sau în magazin (Brașov, Sfinții Arhangheli 5). Cuvintele din articol care sunt îngroșate vă duc către webshop, la acele materiale, și le puteți comanda.

În următoarele două fotografii puteți vedea nuanța finală pe perete (Paled Mallow, Annie Sloan Wall Paint), cu și fără luminile aprinse. Transformarea e spectaculoasă, nu-i așa?! 🙂

Am scris cele de mai sus pe baza propriilor mele experiențe cu noua vopsea de perete Annie Sloan Wall Paint.

Toată gama de produse Annie Sloan este disponibilă la noi în magazinul-atelier Rouge Boutique Decor: Brașov, Sfinții Arhangheli 5, precum și on-line aici pe e-boutique: www.rbdecor.ro.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne vizitați și / sau să vă înscrieți la workshopurile organizate de noi despre decorarea mobilei cu mulaje, transferuri și ștampile IOD – Iron Orchid Designs.… iar în curînd și despre antichizarea pereților!